Un grav accident rutier a avut loc, miercuri dimineață, în Timiș. O femeie se zbate între viață și moarte, două coliziunea dintre două mașini. UPDATE. Femeia nu a acordat prioritate
Polițiștii, pompierii și medicii au fost chemați să intervină de urgență, în această dimineață, la un accident rutier pe centura Lugojului, printr-un apel la 112 care a fost făcut la ora 7.40. Două autoturisme în care se aflau doar șoferii s-au ciocnit.
La fața locului au fost trimiși 11 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. Au fost alocate două ambulanțe SAJ, dintre care, una cu medic.
O femeie este în stare gravă. A rămas încarcerată, iar pompierii au scos-o dintre fiarele autoturismului și au predat-o medicilor în stare gravă, fiind inconștientă.
UPDATE. Femeia nu a acordat prioritate
Accidentul s-a produs din pricina faptului că femeia în vârstă de 59 de ani nu a acordat prioritate de trecere. Conform polițiștilor, aceasta conducea pe DJ 609, dinspre localitatea Hezeriș, iar la intersecția cu DN6 – centura Lugoj, a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula pe DN 6 dinspre municipiul Caransebeș înspre municipiul Timișoara, condus de un bărbat în vârstă de 63 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: arhivă

