luni, septembrie 28, 2026
No menu items!
AcasăCemaitrebuiesastiiMigranți, prinși la 50 de metri de frontiera cu Serbia, în Timiș

Migranți, prinși la 50 de metri de frontiera cu Serbia, în Timiș

Trei străini care încercau să treacă ilegal granița, din România, în Serbia, au fost prinși de polițiștii de frontieră în Timiș, luni seară. Migranții încercau să ajungă în vestul Europei.

Oamenii legii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga au declanșat o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale, seara trecută, în jurul orei 22. În cadrul acesteia au depistat trei persoane care se deplasau spre Serbia, la aproximativ 50 de metri de frontieră. Persoanele în cauză, întrucât nu își justificau prezența în zonă, au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt din Pakistan, au vârste cuprinse între 29 și 38 de ani şi au intrat legal pe teritoriul României. Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Foto: arhivă

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente