vineri, noiembrie 6, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișAdministrațieFOTO. Noua bază sportivă de la Sânnicolau Mare va fi gata în...

FOTO. Noua bază sportivă de la Sânnicolau Mare va fi gata în maximum două luni. La Timișoara șantierul este abandonat

[cmsmasters_row][cmsmasters_column data_width=”1/1″][cmsmasters_text]

Aproximativ două luni, atât vor mai dura lucrările la noua bază sportivă din Sânnicolau Mare, făcută cu bani de la Compania Națională de Investiții. În cele din urmă, șantierul a fost preluat în totalitate și este dus la capăt de Constructim, care s-a mobilizat la maximum și a intrat pe ultima sută de metri cu lucrările. În schimb, la Timișoara, unde o altă firmă deține lucrarea, baza sportivă CNI este abandonată.

Sunt vești bune în ceea ce privește noua bază sportivă de la Sânnicolau Mare, o investiție făcută prin CNI. După o perioadă în care lucrările au stagnat, ștafeta a fost preluată în totalitate de firma Constructim, a cărei mobilizare se simte din plin. Scaunele tribunei au fost aduse deja de câteva săptămâni pe fosta „Voința” și urmează să fie instalate. Se intervine la clădirea în care vor fi vestiarele și spațiile administrative ale bazei sportive, unde pe interior a fost montată gresia. Se așterne și suprafața de joc, iar șantierul va dura maximum două luni și ar putea fi predat la cheie, așa cum prevede contractul, la mijlocul lunii septembrie a acestui an.

 

„În aproximativ două luni e programată terminarea bazei sportive de la Sânnicolau Mare. E un alt proiect pe care l-am preluat în totalitate pe parcurs și pe care reușim să-l ducem cu brio la capăt. La mijlocul lunii septembrie ar trebui să fim la 100% și să predăm baza la cheie”, a declarat pentru tribunasnm.ro Lucian Perescu, directorul Constructim, firma care a preluat în totalitate lucrările de la baza sportivă CNI din Sânnicolau Mare.

La Timișoara situația e dezolantă

La Timișoara, același tip de bază sportivă, proiecte făcute în oglindă în nu mai puțin de 15 localități din țară, prin CNI, situația e dezolantă. Toate proiectele au fost câștigate inițial la licitație de firma TPS Engineering & Asociații, o firmă înființată în anul 2018, cu sediul în Remetea Mare.

Șantierul de la Timișoara pare mai degrabă abandonat. Stâlpii nocturnei au fost ridicați, ba chiar și clădirea vestiarelor, însă apoi muncitorii au dispărut din zonă. În locul suprafețelor de joc au crescut buruieni care au înălțimi chiar și de peste doi metri. Au fost abandonate și materiale de construcție, precum sute de cărămizi și saci plini.

Proiectul a ajuns într-o situație în care, cel mai probabil, contractul va fi reziliat. Conform procedurilor, trebuie să treacă un an de la ultimele intervenții făcute în teren. Apoi, licitația ar urma să fie reluată.

Cum va arăta baza sportivă de la Sânnicolau Mare, la final

Baza sportivă va cuprinde un teren pentru fotbal, teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, dar și o clădire cu vestiare, cabină de poartă, parcare, alei pietonale și spații verzi. Suprafața construită va fi de 395,88 mp, iar cea desfășurată de aproximativ 520 de mp. În clădire vor fi vestiare, grupuri sanitare pentru sportivi, camere pentru arbitri, cameră tehnică, cabinet medical, birou, magazii pentru materiale sportive, grupuri sanitare pentru spectatori, scară, holuri, camere pentru părinți/protocol/VIP.

Suprafața de joc va fi gazon artificial pe straturi de balast și piatră compactate. Pe una din laturile lungi se vor amplasa 2 bănci de câte 14 scaune pentru rezerve și antrenori. Pe latura lungă opusă se vor amplasa gradene pentru 500 de spectatori. Adiacent gradenelor vor exista locuri pentru 20 de persoane cu dizabilități locomotorii. Va fi ridicată și o parcare pentru 55 de autoturisme, dintre care patru pentru persoane cu dizabilități locomotorii și două pentru autocare.

După finalizarea proiectului, costurile pentru întreținerea și funcționarea în parametri optimi vor fi suportate de administrația locală.

Citește și:

Probleme la șantierul viitoarei baze sportive de la Sânnicolau Mare

FOTO. Șantierul bazei sportive de la Sânnicolau Mare, în ritm de melc. Stadiul lucrărilor

 

[/cmsmasters_text][/cmsmasters_column][/cmsmasters_row][cmsmasters_row data_shortcode_id=”ojy6qzfkyg” data_padding_bottom_mobile_v=”0″ data_padding_top_mobile_v=”0″ data_padding_bottom_mobile_h=”0″ data_padding_top_mobile_h=”0″ data_padding_bottom_tablet=”0″ data_padding_top_tablet=”0″ data_padding_bottom_laptop=”0″ data_padding_top_laptop=”0″ data_padding_bottom_large=”0″ data_padding_top_large=”0″ data_padding_bottom=”50″ data_padding_top=”0″ data_bg_parallax_ratio=”0.5″ data_bg_size=”cover” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_position=”top center” data_color=”default” data_bot_style=”default” data_top_style=”default” data_padding_right=”3″ data_padding_left=”3″ data_width=”boxed”][cmsmasters_column data_width=”1/1″ data_shortcode_id=”kaex3lql5h” data_animation_delay=”0″ data_border_style=”default” data_bg_size=”cover” data_bg_attachment=”scroll” data_bg_repeat=”no-repeat” data_bg_position=”top center”][cmsmasters_html shortcode_id=”xunyebhc5″][/cmsmasters_html][/cmsmasters_column][/cmsmasters_row]

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente