Vor urma patru săptămâni în care temperaturile medii anuale se vor situa peste cele obișnuinte pentru perioada anului 3 – 31 iulie 2023. Doar în prima săptămână a acestui interval va ploua mai mult în partea de vest și sud-vest a țării, arată ultima prognoză a meteorologilor.
Săptămâna 3 – 10 iulie 2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, da cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile estice și sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, sud-vestice și la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 10 – 17 iulie 2023
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Cu excepția extremității de sud-est a țării, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, cantitățile de precipitații vor fi deficitare, mai ales în zonele montane.
Săptămâna 17 – 24 iulie 2023
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 24 – 31 iulie 2023
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

