Transportatorii de mărfuri, dar și cei care duc persoane, sunt în vizorul polițiștilor rutieri, zilele acestea. La nivel național are loc, în perioada 8 – 14 mai, acțiunea „Truck & Bus”.
Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri vor fi oprite pentru control, în perioada 8 – 14 mai, de poliţiştii rutieri. Direcţia Rutieră a Poliţiei Române coordonează, la nivel naţional, o nouă acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane cu o capacitate mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 2,5 tone.
Acțiunea se va desfășura conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).
„În cele șapte zile, polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Timiș vor avea în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport. În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vor viza și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase”, transmite IPJ Timiș.

