România a fost, în luna martie, cel mai mare furnizor de motorină al Ucrainei. A depășit inclusiv Polonia, acolo de unde Kievul importă combustibil diesel.
Potrivit datelor prezentate de Profit.ro, România a fost în luna martie cel mai mare furnizor de motorină al Ucrainei. Țara noastră a depășit Polonia în topul statelor de unde Kievul importă combustibilul diesel necesar acoperirii consumului curent, al armatei şi compensării deselor întreruperi cu electricitate cauzate de bombardamentele ruseşti.
Încă din ianuarie, pentru a evita o criză cauzată de lipsa carburanților după intrarea în vigoare a embargoului impus de UE livrărilor din Rusia, Ucraina a important o cantitate record, iar o treime a venit din România.
În luna martie, România a furnizat o pătrime din motorina care a intrat în Ucraina, în pofida reducerii importurilor statului vecin cu 7% faţă de luna precedentă, la 446,7 mii de tone.

