joi, septembrie 24, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATETrei persoane din Afganistan, prinse la granița cu Serbia, la Jimbolia

Trei persoane din Afganistan, prinse la granița cu Serbia, la Jimbolia

Trei persoane din Afganistan au fost depistate la frontiera cu Serbia, la sfârșitul săptămânii trecute. Deși puteau să muncească legal în România, au preferat să încerce să treacă fraudulos granița pentru a ajunge în vestul Europei.

Polițiștii de frontieră din Jimbolia au depistat în weekend-ul trecut trei cetățeni din Afganistan care încercau să treacă granița ilegal, în Serbia. Au fost interceptați la aproximativ 150 de metri de linia de frontieră și duși la sediu pentru cercetări, pentru că nu își puteau justifica prezența în zonă

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt din Afganistan, cu vârste cuprinse între 28 și 33 de ani, toți intrați legal pe teritoriul României, cu viză pentru angajare. Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Foto: arhivă

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente