vineri, noiembrie 6, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEAccident grav în Timiș. Tânără încarcerată, după ce s-a izbit cu mașina...

Accident grav în Timiș. Tânără încarcerată, după ce s-a izbit cu mașina de un camion

O tânără aflată la volanul unui autoturism a fost transportată de urgență la spital, vineri, în prima parte a zilei, după ce s-a izbit de un camion, pe un drum din Timiș. A pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens. În urma coliziunii, a rămas încarcerată între fiarele mașinii.

Polițiștii, pompierii și medicii de pe ambulanță s-au deplasat de urgență pe DJ691, între localitățile Fibiș și Giarmata, pentru a interveni la un accident rutier care a avut loc în jurul orei 11.20. O tânără în vârstă de 19 ani care se îndrepta spre Giarmata a pierdut controlul volanului, într-o curbă la stânga, spun polițiștii. A ajuns pe sensul opus de mers și s-a izbit de un camion condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 33 de ani.

În urma coliziunii, tânăra a rămas încarcerată. A fost extrasă de pompieri și predată echipajului SMURD, care au transportat-o de urgență la spital.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente