luni, octombrie 12, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEÎn pragul înghețului, o bătrână a fost salvată de polițiștii din Timișoara

În pragul înghețului, o bătrână a fost salvată de polițiștii din Timișoara

Dezorientată și în pragul înghețului, o bătrână a fost salvată de polițiștii din Timișoara, seara trecută. Au fost solicitați medicii, iar după ce starea sa a devenit stabilă, oamenii legii au condus-o acasă.

„Polițiștii locali aflați în serviciu aseară, în jurul orei 20.00, la sediul de pe strada Avram Imbroane, au observat afară, în stradă, o bătrână dezorientată, care părea să aibă nevoie de ajutor, în condițiile în care temperaturile de noaptea trecută au scăzut simțitor. Femeia era înghețată, motiv pentru care au luat-o în sediul Poliției Locale pentru a se încălzi și pentru a vedea care este starea sa”, transmite Poliția Locală Timișoara.

Femeia în vârstă de 72 de ani le-a spus polițiștilor că locuiește în apropiere și că a greșit stația de tramvai în care a coborât. Era amețită, iar polițiștii au solicitat ajutorul unui echipaj SAJ, care au stabilizat-o.

„Pentru a fi în siguranță, femeia a fost dusă la domiciliu de polițiștii locali. Pentru că în special pe timp de noapte în această perioadă temperaturile sunt foarte scăzute, polițiștii locali recomandă cetățenilor să evite ieșirea afară pentru a nu-și pune sănătatea în pericol și să nu ezite să solicite sprijin atunci când au nevoie”, transmite Poliția Locală Timișoara.

Foto: Poliția Locală Timișoara

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente