Patru obiective importante sunt pe lista Consiliului Județean Timiș, pentru a fi reabilitate seismic. Se urmărește accesarea fondurilor prin „Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat”.
Castelul Huniade, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Timișoara, Biblioteca Județeană Timiș și Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atansiu” sunt pe listsa CJ Timiș pentru a fi reabilitate seismic. Administrația județeană se pregătește să depună proiecte prin care să solicite finanțare pentru reabilitarea acestor clădiri. Programul are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare şi 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanţarea este de 100%, fără a fi nevoie de cofinanțare din partea beneficiarilor.
Cererile de finanțare vor fi depuse de autoritățile publice locale și centrale și se va aplica criterul primul venit – primul servit. Programul este multianual și este derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 212/2022 și vizează atât clădirile de locuinţe multietajate, cât şi clădirile publice.
În vederea consolidării şi reabilitării clădirilor, se pot finanţa, de la bugetul de stat, inclusiv cheltuielile legate de asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii, cele legate de elaborarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, verificarea tehnică a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, asistenţa tehnică din partea proiectantului, cheltuielile pentru realizarea investiţiei de bază, cele pentru organizarea de şantier, precum şi cheltuielile diverse şi neprevăzute.
Programul oferă posibilitatea de a se interveni pentru reabilitarea și consolidarea unor clădiri cu rol important în viața culturală și socială de la nivelul comunităților locale, asigurând atât un grad sporit de siguranță în utilizare, cât și repunerea în valoare a patrimoniului material.

