Ajuns la 60 de ani, un bărbat are probleme cu legea. A fost depistat pe o stradă din Timișoara la volanul unei mașini, deși avea permisul de conducere reținut.
Polițiștii Biroului Centru Universitar al Poliției Timișoara au tras pe dreapta, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17.10, un bărbat în vârstă de 60 de ani, care circula pe strada Câmpului. L-au verificat în baza de date și au constatat că are permisul de conducere reținut.
Acum, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

