Cu tacâmuri și veselă de bucătărie, două persoane au pretins că strâng donații pentru o sinagogă, iar victimele lor erau în special persoanele vârstnice, la Timișoara. Au intrat în casa a două persoane, iar într-un moment de neatenție au furat peste 7.000 de lei, săptămâna trecută. Au fost prinși, iar prejudiciul recuperat.
Era vineri, 5 august, atunci când doi bărbați, de 20 și 34 de ani, au bătut la ușa unui bărbat în vârstă de 86 de ani care locuiește împreună cu soția sa pe Aleea FC Ripensia din Timișoara. Au pretins că strâng donații pentru o sinagogă, în schimbul unor tacămuri și veselă de bucătărie. Într-un scurt moment de neatenție al proprietarilor, au furat 7.300 de lei dintr-o cutie aflată în bucătărie.
Polițiștii au fost sesizați de păgubiți și i-au prins pe făptași luni, în data de 8 august. Au reușit să recupereze banii. Ambii sunt cercetați pentru furt și au ajuns în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Hunedoara.

