Trei migranți au fost depistați, marți seară, într-un taxi din Jimbolia. Cetățenii străini tocmai ce trecuseră ilegal granița, dinspre Serbia, apoi au fost preluați de autoturismul condus de un român. Șoferul este cercetat pentru trafic de migranți.
Oamenii legii de la Sectorul Poliției de Frontieră Jimbolia au desfășurat o razie, marți seară, în Jimbolia. Iar în jurul orei 20 au oprit pe DN 59C un taxi condus de un român, unde au depistați trei cetățeni străini.
Cu toții au fost duși la sediul poliției de frontieră. S-a stabilit că sunt trei persoane din India, cu vârste cuprinse între 23 și 28 de ani, care au trecut ilegal granița, pe la frontiera verde. Șoferul este un bărbat în vârstă de 47 de ani.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Pachetului de pe lângă Tribunalul Timis, pentru infracţiunea de trafic de migranţi și infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie luate măsurile legale.

