Un tânăr a avut parte de o seară pe care nu o uita pentru toată viața. Deși nu deține permis de conducere, s-a urcat beat la volan și a dat ochii cu polițiștii, pe o stradă din Timișoara, noaptea trecută. A încercat să fugă, însă a fost prins și dus la secție, iar acum are mari probleme cu legea.
Polițiștii Secției 4 Timișoara se aflau pe strada Liege din Timișoara, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1.30, atunci când au tras pe dreapta un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani.
Bărbatul a oprit motorul, apoi a ieșit brusc din mașină și a rupt-o la fugă. Oamenii legii l-au imobilizat, i-au pus cătușele și l-au dus la secție. Acolo unde s-a stabilit că era beat, valoarea rezultată a alcooltestului fiind 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor în baza de date, polițiștii au aflat că tânărul nu are permis de conducere. Totodată, a refuzat să-i fie recoltate probe biologice.
S-a ales cu dosar penal pentru toate infracțiunile pe care le-a comis.

