Un tânăr a fost prins de polițiști în timp ce conducea drogat, noaptea trecută, pe o stradă din Timișoara. Permisul i-a fost reținut și s-a ales cu dosar penal.
Polițiștii Serviciului rutier Timiș au oprit, noaptea trecută, în jurul orei 2.50, pe strada Ardealul din Timișoara, un tânăr în vârstă de 26 de ani. L-au supus Drugestului, iar aparatul a indicat faptul că șoferul consumase atât canabis, cât și amfetamină.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru conducerea sub influența substanțelor psihoactive.

