În 2021, față de anul 2020, veniturile medii lunare pe o gospodărie au crescut în România cu 10,5%, arată datele INS. Conform cheltuielilor raportate, o familie a economisit lunar puțin peste 800 de lei.
Conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică, în 2021 veniturile totale ale populației medii lunare pe gospodărie au fost de 5.693 de lei. Cheltuielile totale au fost, în medie, de 4.876 de lei pe o gospodărie. În 2021, față de anul precedent, în termeni nominali, o persoană a câștigat, în medie, 2.243 de lei, în creștere cu 10,5% față de anul 2020.
Cheltuielile totale ale populației au ajuns în 2021 la 1.925 lei pe persoană și au reprezentat 85,8% din veniturile totale, în creștere cu 2 puncte procentuale față de anul 2020.
Veniturile bănești au fost, în medie, de 5.313 lei lunar pe gospodărie, adică 2.097 lei pe persoană, în creștere cu 9,8% față de anul 2020. Veniturile în natură de 370 de lei pe gospodărie, adică 146 de lei pe persoană, în scădere cu 1,7%, arată datele INS.
La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestații sociale – 19,1% în anul 2021, respectiv 19% în anul 2020. Veniturile din activități neagricole independente au contribuit în proporție de 1,8%, veniturile din agricultură (1,6% în anul 2021, respectiv, 1,7% în anul 2020), precum şi veniturile în natură (6,5% în anul 2021, respectiv, 7,2% în anul 2020), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (5,4% în anul 2021, respectiv, 6,1% în anul 2020).
Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).
Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,4% în anul 2021, respectiv, 0,5% în anul 2020).

