Salariile angajaților din Ministerele Culturii, Transporturilor, dar și pentru cei care gestionează fonduri europene vor crește, ca urmare a proiectului de lege adoptat marți de Camera Deputaților. Proiectul legislativ a trecut cu 195 de voturi „pentru”, 46 „împotriva” și opt abțineri.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat, marți, un proiect de lege care prevede creșteri salariale pentru anumite categorii de bugetari. Amendamentul prevede majorarea cu 15% şi a salariilor de bază din Ministerele Transporturilor şi Culturii, faţă de cele majorate în prezent din Ministerele Finanţelor, Muncii, Mediului, Dezvoltării, Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Sănătăţii şi Educaţiei. Conform agerpres.ro, angajații care vor beneficia de 15% în plus la salariu pentru complexitatea muncii sunt funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcţionarii publici din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Ministerului Justiţiei, funcţionarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului.
De aceeaşi majorare vor beneficia şi funcţionarii publici şi personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituţiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestor ministere.
Personalul care lucrează la proiecte cu fonduri europene va beneficia de majorarea salariilor de bază până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat, prevede proiectul adoptat.
Sursă foto: Facebook / Camera Deputaților – Parlamentul României

