joi, noiembrie 5, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATESemnal de alarmă: zeci de câini abandonați în primele două săptămâni din...

Semnal de alarmă: zeci de câini abandonați în primele două săptămâni din aprilie au ajuns în grija unei asociații pentru protecția animalelor

Abandonarea câinilor, în special al puilor, este un fenomen ce pare că ia amploare. O asociație care se ocupă de protecția animalelor trage un semnal de alarmă și transmite că în primele două săptămâni ale lunii aprilie au fost întâlnite zeci de astfel de cazuri doar în zona orașului Sânnicolau Mare.

Aproximativ 40 de câini abandonați au ajuns în grija celor de la Asociația Rin Tin Tin în primele două săptămâni ale lunii aprilie. Cei mai mulți dintre proprietari îi lasă în voia sorții la marginea drumului, întorcându-le spatele, chiar dacă există un mare risc să fie loviți de o mașină, fie să moară de foame, iar în unele perioade ale anului chiar de frig.

Alții, mai tupeiști, îi aduc chiar la ușa asociației pentru protecția animalelor, scuturându-se de orice fel responsabilitate și făcându-se nevăzuți. Un astfel de caz a avut loc chiar joi, 20 aprilie, când o persoană a făcut „cadou” Asociației Rin Tin Tin o cutie cu cinci pui de câine.

Câinii lăsați la ușa Asociației Rin Tin Tin

Iar un alt caz asemănător s-a întâmplat într-o altă zonă a județului Timiș. La Bobda, zilele trecute, patru pui de câine au fost aruncați la marginea drumului.

Puii abandonați la Bobda

În ciuda deselor informări făcute în zona Sânnicolau Mare, a sterilizărilor gratuite, fenomenul este unul întâlnit aproape zilnic, iar reprezentanții asociației duc o luptă grea cu nepăsarea și lipsa de responsabilitate a oamenilor. Din păcate, cei mai puțini dintre câinii abandonați își găsesc stăpâni.

„Am făcut recensământul, am informat cetățenii cu privire la obligațiile pe care le au ca deținători de animale de companie, am dat fiecăruia pliante. Le-am lăsat inclusiv în cutia poștală. Am încercat aproape toate modalitățile pentru a combate abandonul câinilor. Tragem încă un semnal de alarmă asupra importanței și responsabilității de a steriliza câinii!”, transmit cei de la Asociația Rin Tin Tin.

Obligațiile celor care au câini

Conform legii, proprietarilor de câini li se interzice, printre altele, împerecherea patrupedelor fără certificate de origine, uciderea, înfometarea, maltratarea sau abandonul acestora. Este interzisă vânzarea câinilor fără microcip și a celor neînregistrați. În caz contrar, riscă amenzi în valoare de mii de lei.

Iar dacă patrupedele nu au pedigree, proprietarii au obligația de a steriliza câinii începând cu vârsta de 6-8 luni, indiferent de sex sau rasă, existând doar câteva excepții în rândul exemplarelor cu regim special sau a celor foarte bătrâne. Ceea ce este probabil una dintre cele mai simple soluții pentru a împiedica acest fenomen, mai ales că sub sloganul „Un animal sterilizat este un animal mai sănătos și fericit!”, Asociația Rin Tin Tin oferă sterilizări gratuite pentru câini și pisici, cu sau fără stăpân, iar programările se pot face la numărul de telefon 0783 116 116.

*

Poți susține activitatea publicației independente Tribuna. Alege să donezi lunar, o sumă modică, prin intermediul chenarului galben „Donează!” de mai jos. Astfel, de ajuți să dezvoltăm proiectul și să ne continuăm activitatea jurnalistică. Poți dona și AICI.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente