Amendă usturătoare pentru o tânără din Sânpetru Mare care înmulțea ilegal câini din rasa Amstaff pentru a-i vinde mai apoi. A primit nu mai puțin de patru amenzi în valoare totală de 8.500 de lei.
Oamenii legii din cadrul Secției 12 Rurală Periam au luat-o în vizor pe o tânără în vârstă de 28 de ani, din Sânpetru Mare, care înmulțea ilegal mai multe exemplare canine din rasa AmStaff, pentru a-i vinde mai apoi. Plângerea a fost făcută de cei de la Asociația Rin Tin Tin – Asociația pentru Protecția Animalelor Timiș. După verificările făcute, polițiștii au aplicat patru amenzi în valoare totală de 8.500 de lei.
Femeia vizată ar fi avut o femelă din rasa AmStaff pe care o ținea în lanț și pe care a dat-o la montă. Cățeaua ar fi făcut aproximativ 10 pui pe care proprietara ar fi încercat să-i vândă cu 200 de lei bucata. Pe doi dintre ei i-ar fi abandonat, totuși, pentru că nu a mai găsit vreun cumpărător.
„Pe lângă înmulțire și vânzare neautorizată a puilor (deci nesterilizare), proprietarul a mai fost sancționat pentru nemicrocipare și neînregistrarea lor și, la fel de important, pentru abandonul a doi dintre puii pe care nu i-a putut vinde”, transmit cei de la Asociația Rin Tin Tin.
UPDATE. Femeia este și în evidența celor de la Criminalitate Economică
„La data de 10.04 2022, la nivelul Postului de Poliție Sânpetru Mare, din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Periam, a fost înregistrată o sesizare, cu privire la faptul că o femeie, de 28 de ani, din localitatea Sânpetru Mare ar fi deținut și înmulțit ilegal un câine din categoria celor periculoși, ulterior, puii rezultați fiind comercializați în schimbul unei sume de bani.
În urma verificărilor efectuate, a reieșit că cele sesizate se confirmă, femeia deținând un câine din categoria celor periculoși, acesta nefiind declarat la medicul de familie și nici înregistrat în evidențele polițiștilor, privind câinii periculoși.
Aceasta a fost sancționată contravențional cu suma de 8.500 de lei, conform OUG 55/2002, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și OUG 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
De asemenea, precizăm faptul că sesizarea a fost înregistrată și la nivelul Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din cadrul I.P.J Timiș, verificările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun”, ne-a transmis IPJ Timiș.
*
Poți susține activitatea publicației independente Tribuna. Alege să donezi lunar, o sumă modică, prin intermediul chenarului galben „Donează!” de mai jos. Astfel, de ajuți să dezvoltăm proiectul și să ne continuăm activitatea jurnalistică. Poți dona și AICI.

