sâmbătă, septembrie 19, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATECod galben de vreme rea, în vestul țării

Cod galben de vreme rea, în vestul țării

Mai multe zone ale țării, printre care și cea de vest, se află sub cod galben de vreme rea. Vor fi intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică.

Codul galben va intra în vigoare sâmbătă, 9 aprilie, la ora 13 și va dura până la ora 21. În Banat, Crișana și local în Transilvania și Maramureș, în intervalul menționat vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 55-65 km/h și pe arii restrânse de peste 70 km/h. Este posibil să apară vijelii, averse, descărcări electrice și izolat chiar grindină.

Instabilitatea atmosferică se va menține până în dimineața zilei de marți, 12 aprilie. Vântul va avea intensificări în toată țara, cu viteze de 45-55 km/h, iar pe arii extinse peste 60 km/h. Sâmbătă, 9 aprilie, în regiunile intracarpatice, iar duminică, 10 aprilie, în cele sud-estice local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică: averse ce pot avea caracter torențial, intensificări ale vântului, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină. De duminică, vremea va deveni rece în toată țara, iar în noaptea de luni spre marți în special în partea nordică temperaturile minime vor fi negative și se va produce brumă.

Citește și:

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente