[cmsmasters_row][cmsmasters_column data_width=”1/1″][cmsmasters_text]
A prizat cocaină, apoi s-a urcat la volanul mașinii, însă nu se aștepta să dea ochii cu polițiștii, luni seară. Este vorba de un tânăr în vârstă de 23 de ani, prins în această ipostază, în Periam.
Polițiștii din Sânnicolau Mare au tras pe dreapta în Periam, luni seară, la ora 20.50, un tânăr de 23 de ani. L-au supus Drugtestului, care a demonstrat faptul că tânărul consumase cocaină înainte de a se urca la volan.
„În urma testării cu aparatul Drugtest, a rezultat că tânărul se afla sub influența substanțelor psihoactive (cocaină), acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice”, transmit polițiștii.
Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive”.
Vă reamintim că tot la Periam, sâmbătă seară, un alt tânăr a fost surprins conducând drogat. Cazuri asemănătoare au avut loc duminică atât la Lovrin, cât și în localitatea Lenauheim.
Foto: arhivă
Citește și:
[/cmsmasters_text][/cmsmasters_column][/cmsmasters_row]

