Meci nebun la Becicherecu Mic, acolo unde Fortuna a primit vizita celor de la Unirea Tomnatic. S-a terminat cu victoria gazdelor, la capătul unui joc în care s-au marcat nouă goluri. Unirea Sânnicolau Mare a obținut o victorie mare pe terenul echipei care era lider înaintea startului etapei, Peciu Nou.
Unirea Tomnatic a evoluat în etapa a XXII-a a Ligii a IV-a pe terenul celor de la Fortuna Becicherecu Mic, una dintre echipele din jumătatea inferioară a clasamentului. A fost un meci care a oferit nu mai puțin de 9 goluri, câștigat de gazde cu scorul de 5-4. Numai în prima repriză s-a marcat de șapte ori, scorul după primele 45 de minute fiind 4-3 în favoarea amfitrionilor.
De menționat faptul că după un sfert de oră de joc antrenorul Tomnaticului, Nae Căprărescu, a trebuit să părăsească banca tehnică, din motive medicale.
Pentru Tomnatic a marcat Baranyi de două ori, Duțu și Măgulean.
Sânnicolau Mare, victorie pe terenul liderului
Lucrurile au stat mult mai bine pentru Unirea Sânnicolau Mare. A jucat de la aceeași oră pe terenul liderului Peciu Nou, unde a învins cu scorul de 3-2. Este a treia victorie în tot atâtea meciuri pe care o obțin „alb-albaștrii” în 2022. Sânmicloșenii au oferit, indirect, o mână de ajutor celor de la Phoenix Buziaș, care au devenit liderii Ligii a IV-a.
Celelalte rezultate:
Timișul Șag – Universitatea de Vest Timișoara 3-1 (2-1)
Sînandrei Carani – Phoenix Buziaș 0-3 (0-0)
Progresul Gătaia – Progresul Ciacova 0-1 (0-0)
Avântul Topolovățu Mare – CSM Lugoj 1-2 (1-0)
De la ora 16 se vor disputa partidele Milenium Giarmata – Cocoșul Orțișoara și CSO Deta – Flacăra Parța.
Foto: Facebook / Unireasannicolaumare

