Incendiu, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o localitate din vestul țării, într-o gospodărie. Două anexe ale unei case au fost cuprinse de flăcări.
S-a dat alerta, noaptea trecută, în satul Clopotiva, comuna Râu de Mori, județul Hunedoara, acolo unde au intervenit echipajele de la Bretea Română și Totești. La sosirea pompierilor, care au acționat cu trei echipaje de intervenție, ardea generalizat una dintre anexe, iar flăcările se manifestau și la un șopron aflat în apropiere. S-a intervenit, într-o primă fază a misiunii de stingere, pentru localizarea incendiului astfel încât focul să nu ajungă la casa de locuit. Totodată, pompierii au înlăturat o butelie de aragaz aflată în beciul casei.
Pompierii au lichidat incendiul, reușind să salveze casa din imediata apropiere. Au ars anexa pe o suprafață de 140 de metri pătrați și un șopron, pe o suprafață de 40 de metri pătrați. La fața locului s-a direcționat și un echipaj din Hațeg al Serviciului de Ambulanță Județean, dar, din fericire, în eveniment nu au fost implicate persoane.
Cauza probabilă a declanșării incendiului a fost un scurt circuit la instalația electrica a anexei gospodărești.