Ștefan Liiceanu ne propune „Un atlas al corupției. România: 20 de ani de hoție – studiu de caz”. O carte care a apărut la editura Humanitas în 2024 și s-a vândut, conform așteptărilor, ca pâinea caldă.
Românii se tem de hoție și de corupție. Subiectul este prezent în toată mass-media, care, până în urmă cu vreo 10 ani, ținea pagina întâi a tuturor ziarelor. Astăzi, pare să se mai fi domolit, dar încă mai face rating. Și în folclorul urban pare să fi fost surclasat de teoriile conspiraționiste. Nu mai vorbim atât de mult de hoții noștri, cât vorbim de „mâna nevăzută a forțelor oculte” și de corupția presupusă a Occidentului. Deci, tot la hoți ne gândim, atunci când discutăm despre nereușitele noastre.
Autorul cărții „Un atlas al corupției. România: 20 de ani de hoție – studiu de caz”, Ștefan Liiceanu, este economist la bază, dar a studiat și sociologie, istorie, religie, în perioada celor 20 de ani pe care i-a petrecut în Japonia. Experiența îndelungată în Arhipelagul Nipon (o țară cum nu se poate mai străină de România) îi conferă o anume detașare de specificul autohton, necesară în practica neutralității axiologice.
La începutul cărții, suntem purtați prin istoria corupției, citim despre cazurile care au rămas înscrise în cronici și despre măsurile draconice pe care le-au adoptat egiptenii, chinezii, grecii, romanii și urmașii lor. Pe utilizatorii de calculator, un mesaj de genul „the file is corrupted” îi avertizează că fișierul cu pricina a fost denaturat și nu își mai îndeplinește funcțiile pentru care a fost creat. Cam la fel se întâmplă cu funcționarii și cu instituțiile corupte, iar efectele se țin lanț. Nu scapă niciun compartiment al societății!
Astăzi, ne este greu să judecăm dacă în 1989 România Socialistă „multilateral dezvoltată” era mai coruptă decât societatea democratică de astăzi, deoarece nu existau, atunci, instrumente de măsurare a fenomenului. Nu se vorbea prea mult despre acest subiect, dar mulți români își aduc aminte că, de regulă, trebuia „să ai pe cineva” sau „să dai ceva”.
Revoluția a dus la căderea regimului totalitarist, le-a dat libertate românilor, dar și mână liberă. Anii de glorie ai corupției în țara noastră par să fi fost 1990 – 2004. Înființarea în 2002 a DNA și a altor organisme de luptă împotriva corupției au avut ceva efect, mai ales în primii 10 ani.
Acum, obișnuita șpagă a bătut în retragere și pare că s-a refugiat în structurile superioare ale statului, în administrația de nivel regional (județean) și în zona „băieților deștepți”. Acolo se pun la cale mult-blamatele „contracte cu statul”. La actul de corupție participă două părți: un funcționar de stat și un antreprenor privat. Cel de-al doilea pare să fie absolvit de judecata morală, deoarece misiunea lui este să facă profit, dacă se poate cât mai mult și cât mai ușor. Funcționarul statului, însă, își folosește poziția pentru a atrage foloase necuvenite, care se decontează, apoi, din bani publici.
Suntem, noi, o țară foarte coruptă? Se pare că nu. Din cele 196 de state independente (câte recunoaște România), suntem pe locul 46 ca incidență a corupției percepute (în primul sfert al celor mai puțin corupte țări) și dăm semne că progresăm. Totuși, acest flagel ne consumă aproximativ 15% din PIB și asta nu e puțin.
Ce anume cauzează corupția într-un stat? Între sărăcie și corupție există o oarecare corelație, dar nu foarte convingătoare. Mai puternică este corelația indicelui corupției cu calitatea democrației și cu gradul de transparență a deciziilor. De departe, statele totalitariste sunt cele mai corupte, urmate, apoi, de statele cu conducere aproape democratică, dar autoritaristă. Cu cât îl constrângi mai mult pe om, cu atât el va căuta să „se descurce”.
Din lectura cărții rezultă că fenomenul corupției se va restrânge (dar nu va dispărea cu totul), dacă se consolidează democrația. La asta ajută, pe de o parte, transparentizarea procesului decizional la nivelul tuturor instituțiilor statului, iar pe de altă parte ajută educația cetățenilor, conștientizarea și responsabilizarea lor.
Se pare că și noi, cititorii, trebuie să punem umărul, dacă vrem să combatem corupția, mai ales prin seriozitate.
*
Site-ul tribunasnm.ro dedică o rubrică specială iubitorilor de carte. Intitulată „Citește cu noi”, secțiunea își dorește să dezvăluie publicului larg cărți mai puțin cunoscute și să le trezească și altora interesul de a le parcurge. Așa cum a făcut-o Iancu Berceanu, autorul recenziei, doctor în Geografie la Universitatea de Vest din Timișoara.
Citește și: