Două accidente rutiere grave au avut loc joi seară în decurs de mai puțin de cinci minute în județul Arad. Un bărbat și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite și transportate la spital.
Forțele de intervenție din județul Arad au fost solicitate să intervină la două accidente rutiere care au avut loc la distanță de mai puțin de cinci minute, seara trecută. Unul dintre ele a fost înregistrat pe DN 79, la ieșirea din localitatea Chișineu-Criș, spre Oradea. Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune puternică.
În urma impactului, un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost grav rănit și a intrat în stop cardiorespirator. Medicii de pe ambulanță au încercat să-l resusciteze, însă nu au reușit. Bărbatul a fost declarat decedat.
Cel de-al doilea accident a avut loc pe autostrada A1, în apropierea orașului Pecica, sensul spre Nădlac. Două persoane au fost rănite și transportate la spital în urma coliziunii dintre două mașini. Este vorba despre o femeie de 75 de ani cu traumatism cranio-cerebral acut și un tânăr de 25 de ani, rănit la piciorul stâng.
În ambele cazuri, polițiștii au deschis anchete pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentelor.