S-au scris tomuri generoase despre „ideea europeană” la români, despre eforturile înaintașilor noștri de a „rădica” națiunea română și a-i da un loc de cinste în concertul european. „Eutopia. Concepte, identități și istorii românești”, cartea istoricului și filozofului Liviu Neagoe nu ar fi prima care atacă această temă.
Valoarea volumului „Eutopia. Concepte, identități și istorii românești” stă în maniera de abordare a subiectului, în critica pe care o aduce conceptelor de europenitate și românitate din perspectiva românului trăitor la cumpăna secolelor XX – XXI. Metodologia îl așează confortabil în categoria istoricilor conceptuali, a celor care caută înțelesuri în umbra faptelor istorice și printre rândurile vechilor înscrisuri, alături de Victor Neumann, Sorin Mitu și Ovidiu Pecican.
Ce înseamnă să fii european?
Dacă privim harta fizică a continentului, e limpede că ne aflăm chiar în mijlocul acestei mase de uscat planetar, un pic coborâți spre sud. Harta politică, însă, relevă o poziție marginală, într-un colț în care se întâlnesc conceptual trei mari „plăci tectonice”: Apusul catolic și reformat, Răsăritul ortodox și panrusist, Orientul musulman.
Unii, deloc puțini, ne așează în rândul țărilor balcanice. Dintre aceștia sunt destui care stabilesc o limită între Occident și Balcani prin mijlocul României, în lungul Munților Carpați – de parcă ardelenii nu ar fi tot români, tot ortodocși. Poate i-a furat peisajul, arhitectura moștenită din vremea când aceste ținuturi au fost stăpânite de unguri și de habsburgi. Alții, mai puțini, au promovat imaginea de țară central-europeană, dar s-au lovit de multitudinea de argumente reale, care ne scot din utopicul și politizatul tărâm imaginar „Mitteleuropa”.
Dintre toate geografiile simbolice, aceea care ne așează în „Intermarium” sau „Europa Mediană” pare să fie cea mai apropiată de realitate. Istmul cuprins între mările Baltică și Egee, limitat la vest de Bazinul Vienei și la est de Câmpia Rusă (de care nu ne desparte niciun accident fizico-geografic) a fost până mai ieri o regiune frământată, cu o distribuție mozaicată a grupurilor etnice, cu multe întrepătrunderi, granițe difuze și granițe contestate. Aici locuiesc și astăzi oameni care au trăit pe viu două și chiar trei modificări ale geometriei teritoriului țării lor.
Nesiguranța și provizoratul, dublate de optimism și mult umor sunt atribute care caracterizează societățile de aici. „Balcanitatea” a fost percepută, cel puțin de români ca un cuvânt de ocară. Nu suntem „balcanici”. Nici măcar bulgarii, al căror teritoriu se sprijină pe lanțul acestor munți, nu sunt „balcanici” în toată puterea cuvântului. Trăim cu fața către apus, căutăm validări morale în acel loc, dar nu vrem să ne pierdem identitatea, să ne topim în el.
Vrem ca Occidentul să ne accepte așa cum suntem noi și să ne prețuiască pentru ceea ce suntem noi.
Autorul atacă, brav, subiectul inflamabil al identității. Concept fluid, acesta e plin de nuanțări. Liviu Neagoe are curaj să scrie negru pe alb că, până și sacrosancta – imuabila identitate etnică se poate schimba sau poate suferi schimbări în modul ei de manifestare. Identitatea locală și identitatea regională sunt mai tari decât identitatea națională. Personal, eu am fost urecheat când am scris așa ceva. Poate, dacă este argumentată sociologic și uman-geografic, această frază e mai ușor de atacat decât atunci când o abordează un istoric …
Cum e să fii român în Europa?
Mai întâi, „cum e să fii român?”. Autorul dedică în paginile cărți capitole întregi acestor întrebări. Exegeza lui acoperă surse numeroase și consistente de informare. Aplicarea deconstrucției ca metodă de analiză a materialului informațional și abordarea transdisciplinară au extras din opuri vechi, înțelesuri noi.
Totuși, de ce „Eutopia” ?
Să fie, oare, o utopie sforțarea noastră secular de integrare în Occident ? Sau, este posibilă delimitarea unui nou „continent” cultural-geografic, în care noi, bulgarii, maghiarii, slovacii, polonii, sârbii, croații și alte neamuri din „Europa de Mijloc”, să ne simțim acasă, în pielea noastră?
În mod sigur, acest volum de 200 de pagini, cu peste 200 de surse bibliografice răspunde la multe întrebări, dar îl îndeamnă pe cititor să caute răspuns la alte 200x 200, apoi să atace cu curaj și cărțile înșirate la final, în bibliografie.
*
Site-ul tribunasnm.ro dedică o rubrică specială iubitorilor de carte. Intitulată „Citește cu noi”, secțiunea își dorește să dezvăluie publicului larg cărți mai puțin cunoscute și să le trezească și altora interesul de a le parcurge. Așa cum a făcut-o Iancu Berceanu, autorul recenziei, doctor în Geografie la Universitatea de Vest din Timișoara.
Citește și:
